"Nu căutăm scuze", a declarat preşedintele Statelor unite într-un interviu înregistrat sâmbătă şi difuzat duminică de postul NBC. "Nu vom spune că nu a existat o problemă. A existat o problemă enormă", a subliniat Barack Obama.
grupuri puternic înarmate au pătruns în interiorul Consulatului american de la Benghazi, pe 11 septembrie. Patru americani au fost ucişi în atac, inclusiv ambasadorul Chris Stevens.
Opoziţia republicană l-a criticat dur atât pe preşedintele Obama, cât şi administraţia acestuia, pentru deficienţe în domeniul securităţii înainte de atac şi pentru explicaţiile oferite ulterior.
Obama a mai declarat că toate recomandările prezentate într-un raport foarte critic la adresaDepartamentului de Stat cu privire la atacul de la Benghazi vor fi puse în aplicare. Şeful statului a adăugat că serviciile americane îi urmăresc pe cei care sunt responsabili de comiterea atacului.
"Cu privire la cei responsabili de acest atac, o anchetă este în curs. FBI (poliţia federală americană) a trimis agenţi în Libia, în mai multe rânduri", a precizat preşedintele. "Avem piste foarte bune", a subliniat el, fără să ofere alte detalii.
Obama a luat totodată apărarea ambasadoarei sale la ONU, Susan Rice, acuzată de către congresmeni republicani, dar în special de senatorul John McCain, că a înşelat publicul şi Congresul atribuind iniţial atacul unei mişcări spontane a mulţimii, provocată de difuzarea peinternet a unui film islamofob.
Rice era considerată favorită să o înlocuiască pe Hillary Clinton la conducerea diplomaţiei americane, dar s-a retras din cauza atacurilor republicanilor.
"Ea (Rice) a adus în mai multe rânduri, în faţa camerelor de televiziune, ceea ce noi credeam că erau cele mai bune informaţii (despre atac) la momentul acela", a insistat Obama.
"Acest atac împotriva ei a fost pur politic", a adăugat şeful statului, subliniind că "dintre toţi membrii echipei mele în domeniul securităţii naţionale, ea era probabil cea care avea cel mai puţin a face cu ceea ce s-a petrecut la Benghazi".
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu